în final oamenii se discuplă unii pe alţii

se agaţă de primăveri de depresii

şi merg mai departe, printr-un frunziş cunoscut

unde urmele iepurilor sunt mici cât gămălia de ac

da, oamenii mei caută toate potecile toate ieşirile

oamenii mei nu renunţă

tu însă eşti altfel, ai cizmele rupte tălpile tale sunt coapte de frig

şi stai într-o amorţeală aproape creştinească acolo unde te-a născut prima femeie

şi cine se poate lupta cu asta

pe mine mă pândeşte viclean destinul

mă pune să bag mâna-n foc şi mă  ard

şi doare căldura asta ustură până în gât

merg mai departe când mi se aduce apă şi setea se stinge

ca după potop

Advertisements

~ by Adriana Barceanu on March 25, 2010.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: