viaţa mea curge ca un râu subteran


printre ceilalţi de multe ori am avut senazaţii de vomă

ca o emoţie prea mare intrată în stomac

şi se prinde acolo cu ghearele

pentru unii e clar o discuţie nu aduce niciodată lămuriri

numai dragul de a repeta ceea ce ştim îi face mai buni

chiar sunt mai blânzi aproape nu văd nu simt diferenţele

şi mai e atât de puţin până când o să mergem la groapă

după oricine, altcineva decât cei cei s-au dus şi doar eu simt

încă simt cum bat cuiele în urechile mele iar ceilalţi îmi fac semn să tac

să mă opresc undeva, o bordură solidă şi rece. să mă opresc

am stat aşa, sprijintă câţiva ani poate mai mulţi

şi trupul meu încălzea cimentul. alteori mă gândeam

la o poveste în care să-mi simt picioarele calde şi mâinile

la o povestele unde florile chiar există şi fluturii chiar au aripi şi zboară

zburam şi eu prin fumul acela şi închideam ochii ca să prind soarele sub pleoape

nu se mai oprea nimeni acolo. ceilalţi erau de mult plecaţi

mi-au crescut părul şi unghiile şi mâinile au prins noduri prin iarbă

am uitat unde trebuia să ajung. un vânt puternic mi-a dezlipit picioarele

şi am mers până aici. locul din care văd doar oameni. despre ceilalţi nu se mai ştie nimic.

Advertisements

~ by Adriana Barceanu on March 8, 2010.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: